Fostul Principe Nicolae și soția lui, Alina, au participat ieri la parastasul la doi ani de la moartea Regelui Mihai.
Slujba de pomenire a avut loc la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale din Curtea de Argeș, și a fost oficiată de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Nepotul Regelui Mihai și soția sa li s-au alăturat la slujbă Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, Alteţei Sale Regale Principele Radu și Alteţei Sale Regale Principesa Sofia.
Rugăciunea de la mormânt s-a desfășurat privat, doar în prezența Familiei Regale. Accesul publicului a fost permis în fața Noii Catedrale, iar după ceremonie, în pridvor, unde toți cei care au dorit au putut depune flori.
Nicolae a participat și la parastasul de un an, după împăcarea cu familia regală.
În 2015, Regele Mihai i-a retras titlul de principe și l-a exclus din succesiunea la Coroana României. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta. Motivul oficial nu a fost clar, dar în presă au apărut informații potrivit cărora Regele a hotărât ca atare din cauza vieții amoroase tumultoase a lui Nicolae.









![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)

