263 X 587 CUMPANA 1

Generalul Chirita, trecut in rezerva

general_chirita

Argeseanul Mihai Chirita, general, si colegul sau Ion Marian, amandoi acuzati ca au luat spaga pentru a promova anumiti candidati la Scoala Militara din Pitesti si in alte structuri militare, au fost trecuti in rezerva. Decretele au fost deja semnate de catre presedintele Traian Basescu, in aceeasi zi MApN anuntând suspendarea lor din functie.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

 

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, seful statului a semnat decretele privind trecerea in rezerva a general maiorului cu doua stele Mihai Chirita din Ministerul Apararii Nationale, precum si a generalului de brigada – cu o stea, Marian Ion din Ministerul Apararii Nationale.

Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a ordonat, marti, suspendarea din functie a celor doi generali.

MApN a precizat, intr-un comunicat, ca, incepând cu data de 20 decembrie, potrivit prevederilor articolului 89 din Legea 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, ministrul Apararii Nationale a ordonat suspendarea din functie a cadrelor militare care au fost arestate preventiv.

„Pe timpul suspendarii din functie, acestia nu beneficiaza de niciun drept de la Ministerul Apararii Nationale”, a explicat MApN.

Instanta suprema a dispus, luni seara, arestarea preventiva a celor cinci ofiteri, printre care generalul de brigada Ion Marian si generalul maior Mihai Chirita, in dosarul privind favorizarea unor persoane la angajarea in MApN.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Sursa: Mediafax

New Profesional Consult 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti