930×122 CAPRA 5

    han

    Hanul Gabrovenilor, prea scump

    Consiliul Local Piteşti a primit din partea firmei Neptun SA o înştiinţare cu privire la intenţia de vânzare a unei clădiri monument istoric, respectiv Hanul Gabrovenilor din zona Sfânta Vineri. A fost nevoie de această înştiinţare deoarece autorităţile locale au drept de preempţiune (întâietate) la cumpărarea monumentelor istorice sau arhitecturale, dar în acest caz municipalitatea piteşteană spune „pas”.

    Şi asta deoarece se consideră că ar costa foarte mult reabilitarea clădirii care, într-adevăr, este într-un grad avansat de degradare.

    În aceste condiţii, hanul poate fi vândut pe piaţa liberă. Preţul cerut Primăriei pentru acest imobil şi terenul aferent a fost de 265.000 euro. Este vorba de 568 mp de construcţii – subsol, parter şi un etaj – şi de 934 mp de teren aferent.

    Preţul, oricum, a mai scăzut faţă de acum câteva luni cu câteva sute de mii de euro. Deţinătorii hanului încearcă de atunci să găsească un cumpărător şi se pare că acum l-au găsit, din moment ce au făcut prima ofertă pentru Primărie. După refuzul municipalităţii, proprietarii hanului vor putea trece la vânzarea directă pe piaţa liberă.

    În prezent, la parterul dinspre strada Sfânta Vineri funcţionează un bar iar în curtea interioară este un târg de vechituri. Celelalte spaţii din han nu sunt folosite în scopuri comerciale în acest moment.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90