pizzeria sapori  930 122

inundatii-2

Hărți de hazard pentru prevenirea inundațiilor în Argeș

La sediul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea a fost lansat astăzi proiectul ”Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Argeş-Vedea”. Planul îşi propune prevenirea inundabilităţii pentru debite cu diferite probabilităţi de depăşire şi întocmirea hărţilor de hazard la inundații pentru principalele cursuri de apă din bazinul hidrografic Argeş – Vedea, aferente judeţelor Argeş, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Olt, Dîmboviţa şi municipiului Bucureşti. 

Este vorba de cursuri de apă cadastrate din acest bazin, cu o lungime totală de 3620 km, care se întind pe o suprafaţă totală de 5545 kmp. Valoarea estimată a contractului este de peste 21 milioane lei, echivalentul a aproape 5 milioane de Euro, din care 80% este finanțare europeană, iar 20% cofinanțare de la bugetul de stat.

 

Perioada de desfăşurare a proiectului este 24 luni, respectiv pînă la data de 31 martie 2013. Proiectul a fost lansat de directorul ABAAV Adrian Moisescu şi managerul de proiect, inginerul Cristian Barbu, care a declarat că ideea realizării acestor hărţi de hazard şi de risc s-a născut în urma inundaţiilor produse din 2005 în zona noastră. Hărţile de hazard indică limitele de inundaţii în cazul creşterii debitelor peste anumite valori, iar prin hărţile de risc se cuantifică pagubele estimative. Procedura de licitaţie publică a fost demarată în 19 aprilie, iar la sfîrşitul acestei luni – începutul lunii viitoare se vor deschide ofertele şi va fi stabilit cîştigătorul.

555 X 222 CAPRA
570 X 90 POSADA 3