263×587 MAIA

Şi Piteştiul doarme…

piata_milea

De două zile, în mai multe oraşe ale ţării au loc manifestări împotriva actualului regim. Pornite iniţial ca acţiuni împotriva proiectului de lege nou privind sănătatea şi pentru susţinerea lui Raed Arafat, protestele au ajuns rapid la o tentă politică, degenerând sâmbătă seara, 14 ianuarie 2012, în Bucureşti unde au avut loc ciocniri între manifestanţi şi jandarmi. La Piteşti, însă, nu se întâmplă nimic…

Conform agenţiilor naţionale de ştiri, numai la Bucureşti au fost reţinute 29 de persoane care ar fi atacat cordoanele de jandarmi. Proteste – mai puţin violente – au avut loc şi în Iaşi, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Sibiu şi lista poate continua, ba chiar şi în Câmpulung Muscel.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

La Piteşti, însă, linişte şi pace. Oamenii par să fie mulţumiţi de actuala stare de spirit şi nu acţionează. De altfel, Piteştiul este celebru deja pentru faptul că a „găzduit” mitingul cu un singur pensionar.

Culmea, Argeşul este un judeţ aşa numit „roşu”, dar acest lucru nu se vede şi în reacţia oamenilor. A nu se înţelege că partidele trebuie să instige lumea, nici nu trebuie să se implice în astfel de acţiuni, dar pare destul de ciudat faptul că scânteile care s-au aprins prin alte oraşe au ocolit, cel puţin până acum, Piteştiul…

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587