Administrația Națională de Meteorologie anunță cât măsoară stratul de zăpadă la munte și în principalele localități din Argeș.
Meteorologii informează că la ora 8 în munții Făgăraș, la peste 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă avea o grosime de 1 metru și 35 de centimetri. La această oră ninge și sunt minus 8, 2 grade.
În Curtea de Argeș stratul de zăpadă avea acum o oră 34 de centimetri. Ninge și în orașul Basarabilor, iar temperatura aerului este de minus 6, 5 grade. La ora 8 în Pitești stratul de zăpadă măsura 32 de centimetri. În Pitești sunt minus 6, 8 grade și ninge. În Câmpulung Muscel nu ninge, dar aerul este cețos. Muscelenii au și ei parte de temperaturi negative: minus 6 grade. În Câmpulung la ora 8 stratul de zăpadă măsura 25 de centimetri. (Foto: Pitești, în această dimineață)