La Piteşti, în Joia Mare, piteştenilor le-a fost amintită simbolistica sărbătorilor pascale de către actori amatori din Timişoara şi Baia Mare. Zeci de soldaţi romani şi Pilat din Pont, l-au plimbat prin centrul municipiului pe Iisus Hristos, l-au bătut şi l-au batjocorit, l-au scuipat şi l-au târât, în timp ce gârzile ţineau deoparte sutele de piteşteni curioşi să vadă scena jucată extrem de realist.
Mulţi dintre ei au fost şocaţi să vadă că Iisus chiar era bătut, că soldaţii săreau peste Crucea răsturnată pe Fiul Omului, că mironosiţele şi Fecioara Maria erau împinse şi bătute cu biciul.
Piteştenii au fost şocaţi de realismul punerii în scenă. Drumul Crucii a fost refăcut în centrul Piteştiului, pe traseul de la Primărie la hotelul Muntenia, de mai multe ori, pentru ca oamenii să vadă şi să retrăiască scenele dramatice ale unei jertfe în numele salvării sufletelor lor.
Îisus, însângerat, extenuat, lovit şi umilit, târât de colo-colo, a fost într-un final crucificat şi ridicat.
Drumul crucii, pe Golgota din centrul Piteştiului, s-a terminat cu moartea lui Iisus Hristos, pentru nemurirea noastră. Apoi, Iisus a înviat pentru a-şi continua misiunea în dragostea sa pentru oameni.
Piteştenilor le-a fost amintit că nu cozonacii, petrecerile şi „strălucirea” noilor produse impuse de tradiţia mercantilă înseamnă Paştele, ci durerea, jertfa şi moartea Dumnezeului- om pentru învierea oamenilor.












