263 X 587 CUMPANA 1

Încălzirea scolilor – prioritară

scoala-de_la_tara

Nu mai este mult până când clopoţelul va suna începerea noului an şcolar. Peste 80.000 copii din judeţ se pregătesc pentru a merge la şcoală sau la liceu, aşa că şi eforturile autorităţilor de a-i primi cum se cuvine trebuie să fie pe măsură. Consiliul Judeţean Argeş, de exemplu, şi-a propus ca pentru acest an să fie cât mai puţine şcolile unde să fie probleme cu autorizarea, colaborând în acest sens şi cu autorităţile locale.

O problemă aparte căreia i s-a acordat prioritate a fost aceea a asigurării mijloacelor necesare încălzirii pentru iarnă. Este vorba atât de combustibili, cât şi de mijloacele necesare încălzirii.

930X122 MAIA
555*222 supernova

În cele mai multe cazuri, susţine conducerea Consiliului Judeţean, nu sunt dificultăţi în pregătirea noului an şcolar din punct de vedere logistic, deşi ar fi nevoie, desigur, de cât mai multe fonduri de care nici Consiliul, dar nici autorităţile locale nu dispun.

Noul an şcolar se apropie, aşa că se fac ultimele pregătiri. Inclusiv statistice. Datele arată că în momentul de faţă municipiul Piteşti concentrează circa 15,2% din numărul de unităţi din învăţământul primar şi gimnazial existente la nivelul judeţului Argeş şi circa 24,4% din totalul elevilor înscrişi, ceea ce sugerează o subdimensionare a structurilor de învăţământ.

De fapt, numărul de elevi raportat la cadrele didactice este de 15,17: o valoare cu mult peste cea înregistrată la nivel judeţean (12,17 elevi / cadre didactice), regional (12,87), naţional (12,88), precum şi la nivelul polilor de dezvoltare urbană (13,70).

În perioada 2004 – 2011 numărul elevilor din învăţământul primar şi gimnazial a scăzut cu peste 10%, la fel întâmplându-se şi cu cadrele didactice. În Piteşti învaţă aproape 80% dintre liceenii argeşeni.

570×90 MAIA
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti