imm 263×587

INFORMARE METEO: PLOI TORENȚIALE, DESCĂRCĂRI ELECTRICE ȘI VÂNT

Administrația Națională de Meteorologie a emis cu puțin timp în urmă o informare prin care anunță instabilitate atmosferică accentuată.

Informarea este valabilă pentru întreaga țară, inclusiv județul Argeș, de mâine, 10 iunie, de la ora 12, până joi, 11 iunie, la ora 3 noaptea.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Potrivit ANM, în intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, acolo unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care vor avea trecător aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină.

În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales la orele serii.

New Profesional Consult 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti