930 x122 grota rece

    apa_robinet

    Investiţie de 63 milioane lei în Argeş

    Ministerul Dezvoltării a lansat prima licitaţie publică pentru lucrări de alimentare cu apă şi canalizare prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Este vorba de proiectarea şi execuţia a 8 sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate şi 10 sisteme de alimentare cu apă a localităţilor din judeţul Argeş. Valoarea estimată  pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 63 milioane de lei, fără TVA.

    Durata maximă de proiectare a lucrărilor este de o lună pentru fiecare obiectv de la data ordinului de începere a proiectării şi 12 luni pentru fiecare obiectiv de la data ordinului de începere a execuţiei. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai mic preţ.

    Sunt vizate lucrări în localităţile Albota, Băbana, Călineşti, Ciofrângeni, Cotmeana, Lunca Corbului, Poiana Lacului, Recea, Albeştii de Muscel, Hârseşti, Muşăteşti, Nucşoara, Poienarii de Muscel Săpata şi Valea Iaşului.

    A1. SISTEM DE CANALIZARE ŞI EPURARE A APELOR UZATE

    Nr. crt.    Localitatea / Autoritatea beneficiară    Denumire obiectiv      
    1    Albota    Canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere în satul Mareş, comuna Albota, judeţul Argeş      
    2    Băbana    Canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere în satul Groşi, comuna Băbana, judeţul Argeş      
    3    Calinesti    Sistem de canalizare în comuna Călineşti, judeţul Argeş      
    4    Ciofrangeni    Infiinţare reţea de canalizare în satele Lacurile, Ciofrângeni şi Burluşi, comuna Ciofrângeni, judeţul Argeş      
    5    Cotmeana    Sistem centralizat de canalizare sat Cotmeana comuna Cotmeana, judeţul Cotmeana      
    6    Lunca Corbului    Canalizarea şi epurarea apelor menajere uzate în satele Pădureţi, Catane, Cieşti, comuna Lunca Corbului, judeţul Argeş      
    7    Poiana Lacului    Realizare reţea publică de apă uzată (canalizare, staţie de epurare – etapa I – în comuna Poiana Lacului judeţul Argeş)      
    8    Recea    Canalizare menajeră, staţie de epurare satele Deagu de Sus, Deagu de Jos, Recea şi Orodelu, comuna Recea, judeţul Argeş

    A2. ALIMENTAREA CU APĂ A LOCALITĂŢILOR

    Nr. crt.    Localitatea / Autoritatea beneficiară    Denumire obiectiv      
    1    Albeştii de Muscel    Extindere reţea de apă potabilă în satul Albeştii, comuna Albeştii de Muscel, judeţul Argeş      
    2    Albota    Alimentarea cu apă a satului Mareş din comuna Albota, judeţul Argeş       
    3    Băbana    Extindere reţea de alimentare cu apă potabilă în satul Groşi, comuna Băbana, judeţul Argeş      
    4    Hârseşti    Alimentare cu apă a satului Martalogi, comuna Hârseşti, judeţul Argeş      
    5    Muşăteşti-Brăduleţ    Înfiinţare reţea de alimentare cu apă potabilă, comunele Muşăteşti şi Brăduleţ, judeţ Argeş      
    6    Nucsoara    Alimentare cu apă curentă sat Slatina comuna Nucşoara, judeţul Argeş      
    7    Poienarii de Muscel    Extinderea reţelei de alimentare cu apă în comuna Poienarii de Muscel, sat Jugur, judeţul Argeş      
    8    Recea    Extindere alimentare cu apă satul Odorelu comuna Recea, judeţul Argeş      
    9    Săpata    Alimentare cu apă în comuna Săpata, judeţul Argeş      
    10    Valea Iaşului    Extindere retea alimentare cu apa în satul Borovineşti, comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90