Doi tineri au crezut că au dat lovitura vieții lor după ce au sustras 10.000 de lei dintr-o societate comercială din Câmpulung. Aceștia nu s-au bucurat prea mult de pradă deoarece au ajuns în arest !
Ieri , polițiștii câmpulungeni i-au identificat și prins pe cei doi indivizi. Este vorba despre L.R.A. de 23 ani din Buftea Ilfov și T.C.A. de 24 ani din Câmpulung. În urma percheziției domiciliare efectuată la locuința situată în Municipiul Câmpulung, strada Mărășești, folosită de L.R.A, polițiștii din cadrului Biroului de Investigații Criminale, au găsit mai multe bunuri furate: „În imobil au fost găsite mai multe bunuri ce provin din incinta societății comerciale. Prejudiciul creat a fost recuperat în proporție de 90 %. S-a dispus reținerea pentru 24 de ore a numiților L.R.A, în vârstă de 23 de ani din Buftea Ilfov și a lui T.C.A. din Câmpulung, învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat” a declarat agent șef principal Moise Robu, de la Biroul Ordine Publică, Poliția Câmpulung.