Jale mare in Prefectura Arges! Si nu numai, am putea adauga! Cei 40 de angajati au aflat ca o suma importanta de bani din venitul lunar li s-a evaporat incepand cu 1 iunie. Ca si miile de politisti si angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, si angajatii Prefecturii au ramas fara o parte consistenta a normei lunare de hrana care le mai rotunjea veniturile.
„Ne-au lasat muritori de foame! Cine nu are rate la banca poate ca se mai descurca, dar cine are rate s-a ars! Ce vom face la iarna, nu stiu!”, ne-a declarat un angajat din cadrul Prefecturii. Asa se face ca in Prefectura Arges se va ajunge la salarii de circa 1.000 de lei, in medie, pentru fiecare angajat.
In ceea ce-i priveste pe polististi, acestia vor lua, in medie, in jur de 1.200 de lei lunar. Deja se pun la cale proteste ample, angajatii din structurile Ministerului Administratiei si Internelor fiind suparati foc din cauza acestei decizii.
Printr-un ordin al ministrului Traian Igas, angajatilor din cadrul MAI le-a fost redusa norma de hrana de la 700 de lei lunar la 150 de lei. Hotararea a fost luata pentru a compensa decizia Parlamentului de blocare a disponibilizarii a 10.000 de angajati din sistem in acest an.
Masura vine dupa o reducere cu 25% a salariilor in 2010 si dupa eliminarea, la finalul anului 2009, a aproape tuturor sporurilor. Exista si speculatii conform carora taierea normei de hrana – de fapt, o metoda de rotunjire a salariilor destul de mici ale angajatilor din MAI – ar fi, de fapt, represalii pentru protestele politistilor la Palatul Controceni.





