930 x122 grota rece

Mihai Paul Codunas, redactor-șef la ePitesti!

Coordonarea editorială a portalului web ePitesti.ro a fost preluată de un jurnalist valoros și cu experiență: Mihai Paul Codunas.

„Împreună cu echipa mea, reconstruim deja un brand care intrase într-un con de umbră. Ca să folosesc un citat celebru, spun că vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât. Nu promitem marea cu sarea și nici nu vom muta munții din loc. Vom face, însă, presă în cel mai curat și mai generos mod cu putință”, declară noul redactor-șef al ePitesti.

„Ne adresăm în special persoanelor active, oamenilor întreprinzători, dinamici, interesați să afle ce și de ce se întâmplă. În Pitești, în Argeș, dar și cu bătaie pe subiectele principale de la nivel național. De asemenea, un segment important al publicului nostru va fi alcătuit din adolescenți și tineri”, precizează Mihai Paul Codunas.

El adaugă că site-ul va avea informații din toate domeniile de interes: administrație, monden, sănătate, economie, cinema, sfaturi practice, muzică, tehnologie, cultură, politică, sport, vreme, fapt divers. „Și încă ceva pe deasupra! Păstrăm linia principală cu știri și informații utile, dar vom veni cu analize și comentarii politice și economice. Cât despre cei care le vor scrie, vrem să aducem aici câteva nume cu renume. În plus, vom da importanța cuvenită interviului, gen jurnalistic prea puțin uzitat în presa de azi”, afirmă redactorul-șef al ePitesti.

Nu peste mult timp, portalul nostru își va schimba și înfățișarea. „În curând, foarte curând, le vom propune cititorilor noștri un nou look. Prietenos, atractiv și dinamic”, anunță Mihai Paul Codunas.

Noul redactor-șef al site-ului nostru, piteștean get-beget, este jurnalist de aproape 15 ani. Debutul în presă și l-a făcut în anul 1998, la cotidianul „Curierul Zilei”. A urmat o perioadă de 4 ani de radio (la Radio 21 Pitești și, ulterior, la Radio Alpha). S-a întors în presa scrisă în 2003, ca redactor politic și editorialist la ziarul TOP. A scris editoriale și la „Jurnalul de Argeș”, „Argeșul de Nord” și… ePitesti (2010-2011). A fost asociat și redactor-șef la săptămânalul „Opinii Libere” și, până de curând, redactor-șef al ziarului „Profit”. Scrie editoriale din anul 2005, o bună perioadă în regim de cotidian.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90