930×122 CAPRA 5

    bani_romanesti

    Noi reguli privind deducerea cheltuielilor

    Au intrat în vigoare noi norme privind deducerea cheltuielilor pentru persoane fizice autorizate. Cum în judeţul Argeş funcţionează peste 8.000 de PFA-uri, noile prevederi sunt de un larg interes. Sfera acestor cheltuieli a fost extinsa, ceea ce vine in ajutorul agentilor economici.

    Astfel, cheltuielile deductibile sunt considerate cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar şi mărfuri, cheltuielile cu lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, precum şi cele efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii pentru clienţi, chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă utilajelor şi altor instalaţii utilizate în desfăşurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere, dobânzile aferente creditelor bancare şi cheltuielile cu comisioanele şi cu alte servicii bancare.

    Sunt deductibile şi cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizările corporale şi necorporale, inclusiv pentru stocurile deţinute, precum şi primele de asigurare pentru asigurarea de risc profesional potrivit legii, dar şi cheltuielile poştale şi taxele de telecomunicaţii, cu energia şi apa, cheltuielile cu transportul de bunuri şi de persoane şi cheltuieli de natură salarială şi cele reprezentând contribuţiile pentru asigurările sociale.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90