- Publicat de: ePitești
- 23-04-2014, ora 7:26
- Știri
O MIZERIE DE STRADĂ! ÎN PITEȘTI, MAI RĂU CA LA ȚARĂ!
În Pitești nu doar parcul Ștrand ar fi trebuit să intre în lucrări de reabilitare și modernizare. „Costache Negri”, strada imediat următoare parcului înspre cartierul Popa Șapcă, arată mizerabil.
Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!Fotografiile pe care ni le-a trimis un cititor, Alex Sybinschi, vorbesc de la sine. Strada pare ca după un război. La marginea dinspre parc asfaltul este distrus, iar lângă trotuar se cască falii adânci, pline de pietriș și nămol. Dincolo de aspectul rural, de uliță de țară, există și un risc potențial pentru conducătorii auto care circulă pe această stradă. În secolul XXI un oraș care se pretinde european are astfel de străzi, ca pe vremea lui Pazvante Chioru’.
Cerem administrației Pendiuc ca strada „Costache Negri” să fie prinsă în planul de reparații și asfaltări care ar trebui să fie materializat odată cu debutul sezonului cald.
Citiți și: Se întâmplă din această noapte într-o zonă importantă din Pitești!