New Profesional Consult 930 x 122

oraselul copiilor

ORĂȘELUL COPIILOR, ÎN PERICOL!

Orășelul Copiilor, în pericol! Cu puțin timp în urmă, primarul Cornel Ionică a anunțat, în conferință de presă, că există pericolul ca în acest an în Pitești să nu mai fie organizat Orăşelul Copiilor. Cert este că nu va mai fi amplasat, ca în anii precedenți, pe platoul din fața stadionului Nicolae Dobrin (foto).

Citiți și: Accident devastator, azi-noapte, în Centrul Piteștiului

„Am primit o plângere semnată de locuitorii de pe strada Nicolae Dobrin, plângere în care oamenii ne-au spus că sunt deranjați și că nu mai vor Orăşelul la stadion. Prin urmare, mai avem doar soluția Târgului Săptămânal. Alte zone care să permită amplasarea Orășelului Copiilor nu există. Dacă nu vor fi cereri și interes de la comercianți pentru un Orășel organizat în Târgul Săptămânal, atunci nu vom mai organiza nimic!”, a informat primarul.

„Este o manifestare care, an de an, pentru noi, proprietarii, presupune suportarea unor evenimente și procese dincolo de limitele de suportabilitate, precum: blocarea căilor de acces în imobile, zgomot excesiv peste limite legale, nerespectarea orelor de funcționare, nerespectarea regulilor de igienă și sănătate publică.”, se arată în plângerea primită de municipalitate de la locuitori din zona stadionului Nicolae Dobrin.

Citiți și: Pitești. Vești bune de 1 Mai și Paște. Va fi deosebit!

Potrivit deciziei inițiale, Orășelul Copiilor ar urma să fie organizat în perioada 23 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3