EcoMoto 930×122

    Barosso.si.Pendiuc1.000

    Pendiuc, alături de Barosso

    Tudor Pendiuc a revenit de la un Summit al Regiunilor şi Oraşelor Europene desfăşurat la Copenhaga, Danemarca, şi la care au participat peste 300 de oficiali ai administraţiei din 27 de ţări ale UE. Evenimentul s-a axat pe promovarea unor politici de dezvoltare durabilă a oraşelor europene.

    „A fost întâlnirea la cel mai înalt nivel european la care am participat. Au fost doi premieri, miniştri, a fost preşedintele Consiliului Europei, au fost primari şi experţi… Summit-ul a vizat toate aspectele care ţin de dezvoltarea actuală şi viitoare a regiunilor şi oraşelor europene”, ne-a declarat primarul Tudor Pendiuc care s-a întâlnit şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso.

    „Domnului Barosso i-am solicitat să sprijine autorităţile locale şi Domnia Sa a spus că acest lucru este deja pe agenda autorităţilor europene. A mai spus ceva important: că politicienii din diverse ţări fac multe promisiuni la Bruxelles, dar care apoi nu se regăsesc în bugetele naţionale”, a spus primarul.

    Edilul piteştean ne-a mai declarat că a avut bucuria să constate că în prezent se pune accentul pe unele concepte care au fost deja implementate la Piteşti, cum ar fi centrele de cartier, transparenţa totală şi discuţiile cu cetăţenii în cartiere, dezvoltarea integrată.

    Pentru perioada următoare, primarul ne-a spus că municipalitatea piteşteană va accesa programul de reabilitare termică a blocurilor cu fonduri europene, că se vor accesa programele pentru transformarea centralelor termice în centrale cu cogenerare şi că se vor face eforturi pentru „restructurarea transportului” în sensul reducerii de emisii de noxe, în special dioxid de carbon.

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90