- Publicat de: admin
- 29-05-2009, ora 17:31
- Știri
Penescu ramane in arest
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis, vineri, menţinerea deciziei Tribunalului Argeş, care îi respinsese cererea de eliberare pe cauţiune.
Totodată, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis ca familiei lui Penescu să îi fie restituită suma de 200.000 de lei, depusă pentru cauţiune.
În cadrul şedinţei de judecată, procurorii DNA Piteşti au cerut judecătorilor respingerea recursului pe motiv că în cazul lui Penescu s-au extins cercetările şi există o altă acuzaţie, referitoare la iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
Tot vineri, Curtea de Apel Piteşti a admis solicitarea directorului societăţii Pic din Piteşti, Liviu Făcăleaţă, arestat în acelaşi dosar, al corupţiei din fotbal, de amânare a judecării recursului formulat de acesta la decizia Tribunalului Argeş, de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar.
Făcăleaţă a invocat faptul că avocaţii săi nu s-au putut prezenta la proces. Astfel, Curtea de Apel Piteşti a decis să judece în 1 iunie recursul acestuia la decizia Tribunalului Argeş, care i-a respins cererea de eliberare sub control judiciar.
În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.
Tribunalul Argeş a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare, dar procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, astfel că aceştia au rămas în arest pentru cel puţin 30 de zile.