Pentru cine irigaţii?

Atât Mihai Coman, şeful Institutului de Cercetare Pomicolă de la Mărăcineni, cât şi Ilarie Isac, „părintele” Simfoniei Lalelelor, afirmă că una din marile probleme cu care se confruntă agricultura românească este aceea a fărâmiţării terenurilor. Acest lucru are legătură şi cu forţa financiară a agricultorilor şi cu situaţia actuală a sistemului de irigaţii.

Practic, legile proprietăţii au făcut ca în România să nu se dezvolte decât puţine ferme sau exploataţii agricole în adevăratul sens al cuvântului, iar acest lucru are multe repercusiuni.

În primul rând, aceea că nu se pot atrage fonduri europene prea uşor, fiind nevoie deasociere. Iar când ţăranii aud de asociere, pun imediat acest termen pe picior de egalitate cu cooperativele comuniste.

În al doilea rând, nu se pot face politici coerente pe termen lung.

În al treilea rând, irigaţiile – a căror importantă s-a văzut acum, pe această secetă cumplită – nu au un beneficiar final capabil să plătească prestaţiile.

„Suprafeţele irigate s-au redus continuu. Problema cea mai mare nu este să faci sistemul de irigaţii, ci să găseşti beneficiarii acelui sistem. Oamenii nu îşi permit să plătească serviciile, preţul pentru apa pompată fiind foarte mare”, ne-a spus senatorul Constantin Tămagă, fost director al Direcţiei Agricole Argeş şi membru, în prezent, al Comisiei pentru Agricultură din Senat.