În urmă cu puțin timp Poliția a anunțat bilanțul celor 10 percheziţii desfăşurate în această dimineaţă în judeţele Argeș, Olt, Teleorman şi Vâlcea la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare.
De la locuințele suspecților și de la sediile firmelor implicate au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, ştampile, unităţi de calculator şi alte înscrisuri, toate necesare probării activităţii infracţionale. De asemenea, două persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Poliției Olt.
Vă amintim că la acțiune au participat 50 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cele patru județe și luptători de la acţiuni speciale din Olt („mascații”).
Perchezițiile au vizat mai multe persoane care în perioada 2009-2013, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, ar fi făcut achiziţii intracomunitare şi livrări de mărfuri (mai precis, de piese auto de schimb) fără a înregistra în contabilitate operaţiunile comerciale desfăşurate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de circa 3.500.000 de lei. (Foto: Arhivă)





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)




