EcoMoto 930×122

K.Levchenko

Pianisti din Italia si Ucraina la Filarmonica

Filarmonica Piteşti organizează joi, 26 ianuarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic în care vor evolua, pentru prima oară, doi pianişti solişti.

Orchestra filarmonicii, dirijorul Alexandru Ganea, pianiştii Ippazio Ponzetta (Italia) şi Kateryna Levchenko (Ucraina) propun următorul program: W. A. Mozart – Uvertura la Directorul de teatru, Robert Schumann – Concertul pentru pian şi orchestră şi Serghei Rahmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2.

Născută în 1989, Kateryna Levchenko a câştigat numeroase concursuri internaţionale în Germania, Ucraina, Franţa, Elveţia, studiind cu profesori renumiţi ca Roland Krüger şi Ippazio Ponzetta. A concertat cu orchestre din Ucraina, Rusia, Germania, participând şi la programe de radio şi televiziune din aceste ţări.

Ippazio Ponzetta a absolvit, la 20 de ani, Conservatorul „T. Schipa” din Lecce, la clasa prof. Mariagrazia Lioy. Are peste 400 de concerte susţinute cu orchestre de cameră, orchestre simfonice din Italia, Germania, Elveţia.

În prezent, la Bolzano este preşedinte, director artistic şi profesor de pian la Academia Internaţională de Pian „Mendelssohn”

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3