Kaia 930 x 120

autobuze

Pitești: Autobuzele electrice, de azi pe trasee

Pitești: Autobuzele electrice, de azi pe trasee

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Piteștenii care folosesc mijloacele de transport în comun au avut azi parte de o surpriză plăcută.

Pe traseele Publitrans au început să circule de azi autobuzele electrice Solaris vopsite în culorile FC Argeș (alb-violet). Este pentru prima dată când mijloace de transport călători electrice sunt folosite în transportul în comun din municipiul reședință de județ al Argeșului.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

În total, la Pitești au ajuns 40 de autobuze electrice Solaris Urbino 12 în baza unui proiect cu fonduri europene. Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea contractului se ridică la peste 100,4 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și 11 stații de încărcare electrică rapidă și alte 40 stații de încărcare lentă.

Cele 40 de autobuze electrice vin în completarea celor 70 de autobuze diesel livrate de producătorul european în municipiul Pitești în 2015.

Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m. Și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.

Confortul piteștenilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire. Ca și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor. Acesta oferă date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

Cele 11 stații de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

Sursă foto: Facebook/Ionuț Vîrșescu

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)