Politica absurdului

Razboiul politic a ajuns intr-un punct care frizeaza absurdul. Nu mai poti bea o bere cu prietenul din PSD, ca ai tai colegi din PDL iti poata apoi sambetele. Esti pesedist si ai baut o cafea cu un pedelist? Neaparat vinzi secrete de partid sau tratezi un posibil „transfer”. Esti cumva de la PC si te plimbi pe Strada Mare cu cineva de la UNPR? Clar, negociezi trecerea la partidul condus de Gabriel Oprea. Relatiile umane ajung sa fie, astfel, degradate la extrem, iar politicul – care ar trebui sa fie o lupta a ideilor, a programelor, a aspiratiilor – devine un camp de bataie in toata regula.

S-a ajuns intr-un punct in care se pune problema sanatatii acestui sistem. Chiar a sanatatii mintale, daca vreti. Toti sufera de scenarita, toti sunt urmariti si persecutati, se cauta si se vad umbre de spioni peste tot. Nu mai e mult si vom asista la divorturi pe motiv ca portocaliul nu merge cu rosul sau pentru ca unul dintre soti nu frecventeaza cercurile politice ale ceiluilalt ori nu ii impartaseste opiniile.

Teama este cuvantul de ordine. Preacautia dusa la extrem. Nu mai exista bucuria comunicarii („Aoleu, daca ma vede cineva ca vorbesc cu ala?”), nu mai exista colaborare (totul se bazeaza pe algoritmi si negocieri la sange pentru posturi care nasc dispute chiar si in interiorul aceuiasi partid politic), idealurile au disparut. Singurul ideal este acela de a pune mana pe ciolan si nimic mai mult.

In ultima vreme, insa, dinspre USL bate un vant rece al razbunarii. Oamenii reuniti in aceasta constructie politica abia asteapta sa ajunga la putere pentru a plati polite. Ma ingrozesc cand ii aud pe unii si pe altii ca „o sa aiba ei grija” cand ajung la putere. Am mai auzit acest tip de discurs si in noaptea alegerilor prezidentiale si a doua zi social-democratii care se bateau cu pumnii in piept chitaiau si dadeau din colt in colt.

Acest tip de comportament nu ar fi fost, poate, posibil daca cei de la putere nu ar fi inceput ei, primii, sa plateasca aceste polite. Dupa guvernarea Adrian Nastase s-au apucat sa taie in carne vie, iar batalia politica a capatat noi valente. Razbunarile au luat locul dialogului, al strangerilor de maini, iar presiunile de tot felul s-au inmultit peste masura.

Aceasta nu este politica pentru cetatean, ci este o politica a absurdului. Dincolo de orice, suntem oameni. Oameni care putem avea convingeri diferite, dar care impartim acelasi spatiu vital. Macar pentru asta si ar trebui sa ne respectam mai mult…