În ultimii 22 de ani, toţi politicienii care s-au perindat pe la conducerea ţării ne-au promis marea cu sarea, dar mai ales au fost reformişti nevoie-mare. Toţi au venit cu idei care mai de care mai creţe, toţi ne-au propus reforme care să ne dea pe spate. Însă probabil că nu există o guvernare care să folosească mai mult cuvântul „reformă” decât cea girată de Traian Băsescu. Cuvânt care a fost dublat de „modernizarea statului”. În regulă, nu suntem împotrivă, vrem reformă şi vrem modernizare, dar care sunt costurile, care sunt mijloacele şi, mai ales, care sunt rezultatele?

Am văzut ce a însemnat „reforma” în sănătate: închiderea spitalelor şi exodul creierelor; „reforma” în administraţie a însemnat disponibilizări şi, culmea, parcă mai multă birocraţie, iar „reforma” în absorbţia fondurilor europene a însemnat… blocarea unor programe de finanţare. Exemplele pot continua, şi aşa ajungem la cel mai reformat dintre toate domeniile: cel al învăţământului.

Câţi miniştri, atâtea păreri au fost. Câţi miniştri, atâtea reforme. Câţi miniştri, atâtea eşecuri! S-a ajuns ca, invocându-se o risipă prea mare de bani, să se închidă şcoli peste şcoli, iar copiii să fie nevoiţi să meargă pe jos distanţe mari la o altă unitate de învăţământ sau să circule cu microbuze şcolare pentru care nu există licenţele necesare (rapoartele ARR Argeş din ultima perioadă stau mărturie în acest sens). S-a ajuns ca numărul analfabeţilor să crească extraordinar de mult, iar abandonul şcolar să fie în floare. Dacă şi cei care au pus bazele învăţământului românesc ar fi gândit în termeni de rentabilitate, atunci probabil că nici nu ar mai ajuns slova scrisă la sate.

Ultima gogoriţă este legată de înscrierea în clasa I şi mai ales în aşa-numita „clasă zero”. Un sistem informatic luat cu bani grei a dat rateuri din prima zi, iar apoi a mers ca un melc, făcându-i pe părinţi să piardă ore în şir pentru a fi siguri că au făcut ce trebuie pentru copiii lor. O procedură care trebuia să dureze câteva minute a durat mult mai mult, iar ca unul care am parcurs această etapă pot spune că nu e nimic mai rău decât să ai multă treabă de făcut, dar să pierzi timp preţios pentru ceva ce ar trebui să meargă repede şi pe roate.

Dar am învăţat încă ceva. Şi anume, că mai toţi politicienii ar trebui să fie înscrişi în clasa zero a politicii. Să înveţe cum e cu bastonaşele şi cerculeţe demos-ului şi kratos-ului, cum e cu „Abc”-ul bunei guvernări, ce înseamnă respectul pentru cetăţean şi pentru viaţă. Abia apoi putem vorbi de oameni pregătiţi să meargă la cârma ţării…

• Distribuie:
• Distribuie
•