New Profesional Consult 930 x 122

rable

Precizări privind programul Rabla, ediţia 2012

Zoltan Kalman, directorul Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Piteşti, ţine să facă o serie de precizări cu privire la programul „Rabla” care a început pe 19 martie. Un program pe care toţi dealerii de maşini din Argeş l-au aşteptat ca pe pâinea caldă, având în vedere că în absenţa lui vânzările lor au fost la cote de avarie în ianuarie şi februarie.

„Ghidul de finanţare al acestui program, pentru anul în curs, a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 981/2012, care stipulează că sunt eligibili operatorii economici cu personalitate juridică română care au ca obiect de activitate colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz, respectiv producerea şi/sau comercializarea autovehiculelor noi.

Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată  printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

În perioada 19 – 28 martie 2012 se va desfăşura înscrirea în vederea validării a colectorilor şi producătorilor. Dosarul de validare se depune legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registatura finanţatorului sau poate fi transmis prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii acestuia de către finanţator în perioada sesiunii de înscriere.   

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz vor fi publicate pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”, afirmă Zoltan Kalman.

Acesta mai precizează că proprietarii – persoane fizice se pot adresa firmelor colectoare, pentru casarea autoturismelor vechi, în perioada 3 aprilie – 19 noiembrie 2012.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90