Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, atacă la baionetă și jignește în disputa pe care Prahova și Argeșul o au pentru câștigarea supremației în viitoarea regiune administrativ-teritorială Sud Muntenia, regiune care ar urma să includă ambele județe.
Într-un interviu pentru publicația locală Jurnalul prahovean, Cosma argumentează de ce, în opinia lui, Ploieștiul ar trebui să fie capitala viitoarei regiuni.
„A încerca să nu pui reşedinţa regiunii la Ploieşti este o nebunie. Nu poţi să pui reşedinţa în alte oraşe care au fost vremelnic capitale, dar care nu au reuşit să îşi ocrotească domnitorul şi nu au mai avut parte de dezvoltare. Avem şi exemple: Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel, Târgovişte şi puteam continua. Mihai Viteazul este simbolul unităţii naţionale, iar Ploieştiul a cinstit, prin modul în care s-a dezvoltat, memoria aceluia care l-a întemeiat. Dovadă stă faptul că astăzi Ploieştiul este unul dintre marile oraşe ale României şi, de ce nu?, unul dintre oraşele importante ale Europei. Este capitala petrolului mondial. Aici am avut prima rafinărie din lume şi este locul în care avem însumate aproape toate tipurile de energii convenţionale pe care le-a utilizat omenirea până la utilizarea de astăzi a energiilor regenerabile”, declară Mircea Cosma.
Președintele Consiliului Județean Prahova folosește cuvinte dure inclusiv la adresa primarului Piteștiului, Tudor Pendiuc, oraș care concurează cu Ploieștiul pentru a fi capitala administrativă a viitoarei regiuni Sud Muntenia. „Dacă fiecare dintre noi şi-ar da seama de rolul şi locul unei regiuni istorice în formarea poporului român, această capitală nu poate fi decât la Bucureşti sau la Ploieşti. Nu există alt oraş mai central între Cetatea de Floci, respectiv Vadul Oii de azi, şi Piteşti, decât Ploieşti sau, în cel mai rău caz, Bucureştiul. Dar Bucureştiul va primi statutul de capitală europeană, nu se poate ca instituţiile regionale să funcţioneze acolo. Logic este să funcţioneze la Ploieşti, la distanţă mică de principalul aeroport al ţării, situat pe DN1, pe autostradă, într-o zonă care cuprinde majoritatea formelor de relief. Și nu putem glumi tot timpul cu orgoliile, râgâielile şi fanteziile bolnăvicioase ale unor primari mărunţi de prin Piteşti, Târgovişte, Slobozia sau din alte părţi!”, spune Mircea Cosma, coleg de partid în PSD cu Tudor Pendiuc.
(Foto: adevarul.ro)





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)