În opinia primarului Piteştiului, „problema câinilor e mai importantă decât cea a căldurii”, astfel încât „trebuie luate măsuri imediate”. „Sper ca legea câinilor fără stăpân să fie printre primele care vor fi promovate în noul Parlament.
De asemenea, aş vrea ca ONG-urile de apărare a drepturilor animalelor să se pună în situaţia oamenilor muşcaţi de câini şi a mea, care trebuie să răspund mereu cetăţenilor la întrebări pe această temă. Nu mai poate fi tolerată o asemenea situaţie”, a spus primarul Pendiuc.
Pe de altă parte, Tudor Pendiuc afirmă că nu este normal ca în noul Parlament să fie, din cauza legii alegerilor, mai mulţi parlamentari decât este firesc să fie. Are şi o propunere în acest sens.
„În calitate de preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, dar şi de preşedinte executiv al unei filiale de partid care a obţinut toate mandatele de parlamentari din judeţ, voi propune la nivel central modificarea Constituţiei astfel încât să existe un Parlament cu o singură cameră formată din parlamentari, şi cu o cameră consultativă formată din aleşi locali. Să urmăm modelul european. Cheltuielile ar fi mai mici, iar aleşii locali ştiu cel mai bine realităţile din teritoriu. Pe de altă parte, cred vă votul uninominal pur ar fi cea mai bună soluţie”, a spus Tudor Pendiuc.





