NOR CURIER 930X122

    primariiii

    Primarii Gică-contra

    Consiliul Judeţean Argeş a solicitat primarilor, ca în fiecare an, să prezinte o listă cu priorităţi pentru fiecare localitate în parte. Cei mai mulţi s-au conformat, mai ales că pentru diverse obiective este nevoie de bani şi nici fondurile de la Consiliul Judeţean nu sunt de colea. Au existat însă şi 3 primari care au refuzat să prezinte listele cu priorităţi investiţionale, pe motiv că nu au nevoie de ajutorul Consiliului Judeţean.

    Primarul Florin Frătică de la Bradu este unul dintre cei care nu s-a prezentat la consultările solicitate de Consiliul Judeţean. Motivul este acela că cele mai multe obiective sunt finanţate din resurse proprii, dar şi guvernamentale.

    A nu se uita, totuşi, că pe teritoriul comunei Bradu sunt instalaţiile petrochimiei şi ale rafinăriei, iar de aici vin bani frumuşei la bugetul local prin taxe şi chirii. Florin Frătică nu participă nici la şedinţele de constituire a zonei metropolitane Piteşti, susţinând mereu că nu este chemat. Argumentul şi mai plauzibil este acela că Frătică este pedelist, iar conducerile Consiliului şi ale Primăriei sunt pesediste.

    Raţionament valabil şi în cazul primarului Ion Dumitrache de la Poiana Lacului (PDL) care nu a prezentat nici el listă de priorităţi, susţinând că are fonduri. Ion Dumitrache, trebuie spus, este şi singurul primar din judeţ care nu a acceptat să intre în programul Consiliului Judeţean privind sistemul informatic integrat şi singurul care nu a dorit să adere la Servsal, o asociaţie pentru gestionarea deşeurilor în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

    În fine, cazul lui Fănel Proca de la Berevoeşti este unul special. Respectivul primar este bolnav, suferind cu ceva vreme în urmă un atac cerebral, iar activitatea sa în cadrul Primăriei s-a redus semnificativ.

    555 X 222 POSADA 2

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90