263×587 MAIA

PUHOI DE LUME! 10.000 DE PELERINI ÎN CURTEA DE ARGEȘ DE SF. MARIA

În zilele de 14 și 15 august jandarmii argeşeni vor asigura ordinea și liniștea publică pe timpul oficierii slujbelor religioase cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi a procesiunii cu moaştele Sfintei Muceniţa Filofteia, organizată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Jandarmeria estimează că nu mai puțin de 10.000 de persoane din județ și din alte părți ale țării vor participa la manifestările religioase de la Mănăstirea Curtea de Argeş.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Potrivit Jandarmeriei Argeș, în cele două zile locurile de campare pentru persoanele venite din afara municipiului vor fi în Curtea de Argeș, pe bulevardul Basarabilor, în zona Grupului Școlar Agricol „Constantin Dobrescu”, și în comuna Valea Iașului, pe stadion.

Conform aceleiași surse, pe stadionul din Valea Iașului și pe bulevardul Basarabilor și strada 1 Decembrie 1918 din Curtea de Argeș vor fi locuri de parcare pentru autovehiculele persoanelor venite să participe la aceste manifestări religioase.

570×90 LA COCOS
263×587 grota rece