930×122 CAPRA 5

    seminarul.003

    „A vorbi înseamnă a făptui!”

    Marţi, 3 aprilie 2012, a început la complexul Ramada din Piteşti un seminar în premieră, organizat de Direcţia Finanţelor Publice, Universitatea din Piteşti şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri. Este vorba de seminarul „Jurnalistul finanţist. Relaţia dintre autorităţile publice locale, contribuabili şi mass-media”.

    La eveniment au participat, pe lângă specialişti în comunicare, şi oameni de afaceri, oameni politici şi directori de instituţii deconcentrate, precum şi primari. Seminarul se întinde pe durata a 3 zile, iar în prima zi s-a pus accentul pe necesitatea unei comunicări eficiente şi corecte.

    În prima zi, conferenţiarul univ. dr. Dumitru Borţun, de la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administraţie, a deschis „balul”. Cu o prezentare care a încântat asistenţa, pe teme legate de rolul mass-media în societatea românească modernă, Dumitru Borţun a pus accentul pe ideea de responsabilitate comunicaţională.

    Altfel spus, să punem cu toţi preţ nu doar pe fapte, ci şi pe vorbele pe care le rostim. „Nu mai merge cu „Am zis, n-am dat cu parul”. A vorbi înseamnă a făptui în zilele noastre. Din păcate, încă suntem tributari unor mentalităţi învechite. Trăim într-un Ev Mediu întârziat”, a spus Dumitru Borţun, cel care a fost, printre altele, şi consilier al fostului preşedinte Ion Iliescu.

    Virgil Dumitru, preşedintele AOA Argeş, a iterat necesitatea unei strânse colaborări mass-media – mediu de afaceri. „Dorim o dezbatere pe Codul Fiscal. Vrem ca economia României să meargă mai departe. Avem nevoie să fie ascultat cuvântul nostru. Dorim facilităţi pentru mediul de afaceri. Trebuie să încercăm prin toate mijloacele să menţinem locurile de muncă!”, a mai spus Virgil Dumitru.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3