930×122 senatori-01 psd

radu beligan

RADU BELIGAN A MURIT

Marele, uriașul actor Radu Beligan a murit. Avea 97 de ani. Decesul a survenit astăzi, în jurul orei 13, la Spitalul Elias din București.

Citiți și: DACIAN CIOLOȘ, MESAJ DE CONDOLEANȚE

Actorul se internase vineri. „Pacientul se afla într-o stare de degradare biologică în contextul vârstei avansate. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supravegherea şi controlul funcţiilor vitale, cât şi de confortul fizic şi psihic adecvat situaţiei date. Decesul a avut loc miercuri, 20 iulie, la ora 13, în urma unui stop cardio-respirator iresuscitabil.”, a declarat pentru MEDIAFAX dr. Dana Safta, directorul medical al Spitalului Elias.

Născut pe 14 decembrie 1918, Radu Beligan a avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière și „Străini în noapte” de Eric Assous.

Citiți și: LA 95 DE ANI, MAESTRUL RADU BELIGAN NE PREDĂ “LECŢIA DE VIOLONCEL”!

Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti între anii 1961 şi 1969 şi director al Teatrului Naţional Bucureşti între 1969 şi 1990. De asemenea, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film între 1950 şi 1965 şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Avea titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor – Piaţa Timpului, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.

În februarie 2014 a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele de la Hollywood, printre care Robert De Niro, Martin Scorsese, Clint Eastwood, Woody Allen, Judi Dench, Helen Mirren şi Angelina Jolie, potrivit site-ului american Business Insider. (Sursa: http://www.mediafax.ro/)

555×222 deputati- psd
New Profesional Consult 570×90