NOR CURIER 930X122

    deputat.Radu.Vasilica.bun

    Deputatul Vasilică îi ia la întrebări pe Gardin şi Tudosoiu

    Deputatul Radu Vasilică, vicepreşedinte al PSD Argeş, a declarat astăzi că nu înţelege de ce inspectorul şcolar general al județului, Florin Gardin (PNL), şi inspectorul general adjunct, Dumitru Tudosoiu (PSD), nu iau atitudine faţă de prezenţa în anumite şcoli a unor magazine. Radu Vasilică afirmă că astfel de magazine pot funcţiona doar în afara clădirilor în care se desfăşoară activitatea de învăţământ.

    „Există o hotărâre a Consiliului Local datată 20 decembrie 2012 prin care se specifică foarte clar că este interzisă funcţionarea unor puncte de desfacere a alimentelor şi altor produse în şcoli. Ori, în unele unităţi s-au încheiat astfel de contracte în ianuarie 2013. Curios este că şi domnul Gardin, şi domnul Tudosoiu sunt consilieri locali, deci au votat pentru acest proiect, şi nu înţeleg de ce nu se respectă”, a declarat Radu Vasilică, deputatul precizând că tot ce îşi doreşte este „să fie ordine în unităţile de învăţământ”.

    Vasilică se arată dezamăgit şi de votul din Parlament pentru respingerea unui proiect privind obligativitatea purtării uniformelor şcolare, precizând că el a fost singurul pesedist care a votat altfel decât i-a cerut partidul. Concret, Radu Vasilică ar fi dorit ca uniformele să fie obligatorii în unităţile de învăţământ, dar poziţia partidului din care face parte este contrară. Deputatul e şi cadru didactic universitar, dar şi membru al Comisiei pentru Învăţământ din Cameră.

    NOR CURIER 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    New Profesional Consult 570×90