263×587 MAIA

Reclamată că hrăneşte animale

Porumbei

Este clar că cetăţenii din Piteşti şi nu numai sunt împărţiţi în două mari tabere. Prima este aceea a iubitorilor de animale, a doua este aceea a celor care ar da orice, numai să nu mai vadă câini pe străzi. Ei bine, unora li s-a pus pata, cum se spune, şi pe porumbei.

Astfel, Primăria Piteşti a primit recent o reclamaţie din partea unor cetăţeni din Popa Şapcă privind-o pe „vecina de la 3” care „hrăneşte cu carne crudă câinii fără stăpîn” şi „cu firmituri porumbeii”. Drept urmare a acestor acţiuni, spun oamenii, blocul este înconjurat de câini agresivi iar porumbeii fac mizerie multă.

930X122 MAIA
[555x222px]TârgDeJucării_epitesti

Deşi ei au cerut vecinei să renunţe la obiceiul său, aceasta a refuzat. În consecinţă, oamenii s-au adresat Primăriei căreia îi solicită ca femeia să fie amendată.

Primăria a elaborat nu de mult un proiect de hotărâre privind amendarea celor care hrănesc animale la blocuri, dar proiectul încă nu a ajuns în Consiliul Local pentru adoptare. El se află în continuare în dezbatere publică.

Amenzile pot ajunge, conform acestui proiect, pana la 1.000 de lei. Deocamdata, el nu a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local in vederea validarii prin vot.

[236x587px]TârgDeJucării_epitesti