SMART KIDS 930X122

Rectorului Gheorghe Barbu de la Universitatea Pitesti i se cere demisia

Mai mulţi angajaţi ai Universităţii din Piteşti vor picheta, vineri, între orele 11.00 şi 14.00, sediul Ministerului Educaţiei. Ei sunt nemulţumiţi că ministerul refuză să ancheteze activitatea rectorului Gheorghe Barbu. Colegii îl acuză de abuz în serviciu.

Printre învinuiriile aduse de colegii lui Gheorghe Barbu se numără: fraude de 13 milioane de euro rezultate din contracte de lucrări, achiziţii şi închirieri ilegale, multe emise numai pe simpla sa semnătură. De asemenea, e acuzat că a acordat prime şi salarii în valoare de 15 mii de lei, dar care ajung şi la 50 de mii de lei, doar pentru apropiaţii lui, cu drept de vot, din Universitatea din Piteşti.

Rectorul Barbu ar fi întreţinător al „clanurilor familiale” care conduc catedre şi facultăţi, beneficiarii principali ai salariilor imense. Profesorii din Piteşti povestesc că fratele rectorului, Nicu Barbu, profesor de filosofie, a fost opt ani de zile decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, iar acum este prodecan. Cumnata rectorului, Niculina Barbu, care are aproape 70 de ani, este cadru didactic şi directoare de departament.

SMART KIDS 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3