930×122 CAPRA 5

ana

REGINA VA FI ÎNMORMÂNTATĂ LA CURTEA DE ARGEȘ

Majestatea Sa Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală (amplasată la intrarea principală în curtea Mănăstirii Curtea de Argeș). Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu. Potrivit sursei citate, data probabilă a înmormântării va fi 13 august.

Citiți și: Autostrada Sibiu-Pitești: Secțiunea 5, inaugurată înainte de termen! Primele imagini EXCLUSIVE

Cu puțin timp în urmă, Casa Regală a transmis un comunicat de presă: „Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13:45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.

Citiți și: Breaking: Mașină căzută în pârâu, în Argeș

În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanţele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/.

Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă începând de mâine la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.”

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)