930×122 CAPRA 5

ROVANA.PLUMB.007

Rovana Plumb, la conferinţa „Totul pentru o apă curată”

Rovana Plumb, noul ministru al Mediului, a participat joi, 17 mai 2012, la deschiderea celei de-a 3-a ediţii a conferinţei internaţionale „Totul pentru o apă curată” organizat la Piteşti de SC Apă Canal 2000 SA. Aceasta este una dintre primele vizite în teritoriu pe care le face noul ministru de la instalarea în funcţie.

Rovana Plumb a avut un program foarte strâns, aşa că deplasarea de la Piteşti a fost de scurtă durată. Noul ministru a dorit însă să transmită un mesaj de susţinere şi de apreciere pentru activitatea desfăşurată la Piteşti în domeniul infrastructurii de apă şi canalizare.

 

La acest eveniment participă operatori de apă din mai multe oraşe ale ţării, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, dar şi firme de consultanţă şi proiectare. Invitaţii de peste hotare sunt din Suedia şi din Republica Moldova.

Manifestarea se desfăşoară pe durata a 2 zile, iar centrul de greutate al acestora îl vor constitui prezentările de lucrări de specialitate care vor fi apoi reunite pentru publicare.

Încheierea sesiunii de comunicări este programată pentru vineri, 18 mai, în jurul orei 14.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3