Un tribunal al rromilor a fost deschis și în Argeș. Precizarea o face Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege internațional al rromilor, Florin Cioabă.
Potrivit acestuia, după Sibiu, care a reprezentat „centrul pilot” al inițiativei, astfel de tribunale au fost deschise și funcționează în județele Argeș, Vâlcea, Călărași, Galați și Ilfov și în București, acolo unde există comunități de rromi semnificative numeric. Primul tribunal al rromilor a fost deschis în 2011 în Sibiu, într-o clădire special construită pentru așa ceva.
Liderii rromilor spun că aceste tribunale sunt alcătuite din membri ai staborurilor locale, persoane respectate în comunitate și cu experiență de viață, chiar dacă nu au studii juridice. Tribunalele rromilor nu se substituie instanțelor penale, ci mediază împăcări între cetățeni de etnie rromă în cazuri de divorțuri, ruperi de logodnă, de conflicte sau de jigniri. Dorin Cioabă precizează că odată cu deschiderea acestor tribunale în țară, tribunalul din Sibiu al rromilor devine un fel de Curte de Apel, acolo unde se dă verdictul dacă există nemulțumiri în urma judecăților din tribunalele locale.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


