New Profesional Consult 930 x 122

    Neacsu.si.Ionica.bun

    Război deschis Cornel Ionică – Mariean Neacşu

    La ultima şedinţă a Consiliului Local, alesul local al PSD Piteşti Cristian Gentea i-a solicitat preşedintelui de şedinţă, democrat-liberalului Mariean Neacşu, să supună votului o propunere să se dea citire doar numărului proiectelor de pe ordinea de zi, nu şi numelui lor. Consilierul democrat-liberal a refuzat acest lucru, iar discuţiile pe marginea acestui subiect s-au prelungit vreme de aproape 45 de minute. Ca o concluzie, Cristian Gentea a anunţat că este posibil să facă plângere penală împotriva lui Neacşu pentru abuz în serviciu.

    S-ar plăti, practic, cu aceeaşi monedă, în contextul în care Neacşu i-a făcut plângere penală lui viceprimarului pesedist Cornel Ionică tot pentru abuz în serviciu, nemulţumit fiind de cum a condus acesta o şedinţă de dinainte de Crăciun.

    „Niciodată în istoria Consiliului Local Piteşti nu a fost înregistrată o asemenea atitudine, nu a fost înregistrat un astfel de abuz. Niciodată o propunere a unui consilier nu a fost refuzată la a fi supusă la vot. Mi se pare foarte grav ce a făcut domnul Neacşu, mai ales că dumnealui a avut multe intervenţii şi propuneri şi nu a fost niciodată obstrucţionat”, ne-a declarat Cornel Ionică. Iată, aşadar, cum s-a ajuns acum la un adevărat război al plângerilor penale între cei…

    Mariean Neacsu susţine că nu a dorit să facă jocurile celor de la PSD care, în opinia sa, era evident că încearcă să îi plătească o poliţă pentru plângerea penală pe care a depus-o deja împotriva viceprimarului Cornel Ionică. În aceasta, Neacşu îl acuza pe Ionică de abuz în serviciu şi obstrucţionarea dreptului la vot.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3