Donaris 930 x 122

    metro_003

    S-a constituit Asociaţia Zonei Metropolitane Piteşti

    Consiliul Local Piteşti a aprobat un proiect foarte important pentru municipiul reşedinţă de judeţ şi pentru zonele limitrofe deopotrivă. Astfel, a luat fiinţă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Piteşti”. Aceasta a fost constituită pe baza unui parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale aflate în imediata apropiere.

    Localităţile care au fost incluse în Zona Metropolitană Piteşti sunt oraşul Ştefăneşti şi comunele Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Miceşti şi Moşoaia.

    Lipseşte comuna Bradu, însă Consiliul Local al acesteia nu a emis până acum o hotărâre de asociere cu Consiliul Local Piteşti.

    Importanţa „Zonei Metropolitane” este relevată de necesitatea descentralizării, de şansa comunităţilor locale de a se solidariza în jurul unor proiecte comune menite să promoveze interesele acestora, în contextul de concurenţă globală şi al noilor realităţi socio-economice.

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3