
- Publicat de: admin
- 22-11-2012, ora 12:17
- Știri
S-a deschis Centru Suedez pentru Tehnologie Verde la Piteşti
Centrul a fost deschis cu sprijinul Ambasadei Suedei la Bucureşti şi al Green Business Dalarna. La evenimentul de ieri au fost prezenţi şi primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, directorul general al SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, Gelu Mujea, dar şi reprezentanţi ai unor companii suedeze, ai Apă Canal şi de la Asociaţia Română a Apei.
Acest Centru este o consecinţă a activităţilor bilaterale româno-suedeze desfăşurate de-a lungul unei perioade de mai mult de 12 ani, în care au fost depuse eforturi susţinute din partea autorităţilor publice locale, regionale, naţionale, precum şi din partea instituţiilor de protecţia mediului.
Obiectivul Centrului este de a dezvolta parteneriate în principal din domeniul „energie verde“ astfel încât, pe baza tehnologiilor avansate, să se dezvolte operatori economici specializaţi pentru punerea în aplicare a acestor tehnologii, folosind forţă de muncă şi materiale autohtone.
Conducerea Centrului de Mediu Suedez este asigurată de Goran Spaxes – preşedinte – şi de Georgiana Gorgoi – director general.