263×587-2 Grota Rece

S-a semnat un contract… cu greutate

proiect.apa.canal.002

Moment important miercuri, 12 septembrie 2012,i la Primăria Piteşti. Directorul general al societăţii de apă, Gelu Mujea, şi reprezentantul în România al firmei Alpine din Austria, Vladimir Spirescu, au semnat un contract pentru începerea lucrărilor pentru trei zone din Piteşti şi una din Ştefăneşti. Contractul – cu o valoare totală de 18 milioane de lei, a fost semnat în prezenţa primarului Tudor Pendiuc şi a lui Gabriel Dumitrescu, şeful Unităţii de Implementare a proiectului din Fonduri de Coeziune din cadrul SC Apă Canal 2000 SA.

Gabriel Dumitrescu a spus că proiectul vizează introducerea de reţele de apă şi canal în Tancodrom, Tarlaua 22 (Craiovei), Calea Câmpulung din Piteşti şi Valea Mare din Ştefăneşti. În total, vor fi peste 10 km de reţele noi de canalizare şi 8 km de reţea de distribuţie de apă.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Acesta este doar unul dintre cele 10 contracte care urmează să fie semnate în cadrul unui proiect amplu, de 100 milioane de euro elaborat de SC Apă Canal 2000 SA şi realizat din fonduri europene. Pentru acest contract, perioada de finalizare este de 12 luni.

Gelu Mujea, directorul SC Apă Canal, a spus că acesta este un „contract-fluviu” în 3 părţi deoarece nu a putut fi realizat într-un singur contract. „A fost mai întâi proiectul pe ISPA, de 60 milioane de euro. Acum este proiectul de 100 milioane de euro pentru mai multe localităţi şi pregătim deja un proiect pentru alte 95 de milioane de euro care vizează în mare parte Piteştiul.

Dacă avem sănătate şi linişte, putem atrage aceşti bani”, a spus Gelu Mujea. La rândul său, primarul Tudor Pendiuc a spus că întâmpină cu mare bucurie semnarea acestui contract, afirmând că speră, totuşi, să nu mai fie înregistrate problemele de execuţie întâlnite în cadrul proiectului ISPA implementat cu o firmă din Portugalia.

Numai anexele la contractul semnat ieri erau strânse în 8 volume (aduse în sala de la Primărie), iar întreaga documentaţie cântăreşte… 250 de kg!

570×90 MAIA
263×587 MAIA