Una dintre cele mai bune unități de învățământ din Pitești împlinește o jumătate de secol de existență. Este vorba de școala gimnazială „Marin Preda”, fostă nr. 10, din cartierul Ceair.
Pentru a marca așa cum se cuvine cei 50 de ani de viață, conducerea școlii a pregătit un program special pentru vineri, 4 aprilie, cu începere de la ora 9. Va fi oficiată o slujbă de sfințire și binecuvântare și se va dezveli o placă. Vor rosti discursuri reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Argeș, ai Primăriei și ai Școlii franceze MLF-Renault (care funcționează în incinta școlii „Marin Preda”). De asemenea, va fi deschisă expoziția „Școala gimnazială „Marin Preda”: 1964-2014”.
Ulterior, de la ora 15, preșcolari și elevi de la „Marin Preda” vor susține un spectacol la Teatrul „Alexandru Davila”. (Foto: marinpredapitesti.ro)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





