EcoMoto 930×122

    petrochim

    Scrisoare deschisă a petrochimiştilor din Piteşti către Victor Ponta

    Situaţia incertă a Oltchim Râmnicu-Vâlcea şi, implicit, a petrochimiei de la Piteşti, determină o stare de tensiune din ce în ce mai mare pe platforma petrochimică de la Piteşti. Aşa se face că au fost reluate protestele, iar oamenii vor să ştie ce fac autorităţile pentru redresarea situaţiei. În acest sens se înscrie şi o scrisoare deschisă către premierul Victor Ponta lansată de angtajaţii platformei petrochimice de la Piteşti, pe care o redăm în cele ce urmează.

     

    „Stimate Domnule Prim-Ministru,

    V-am votat cu toţii! V-am votat pentru promisiunile electorale în care am avut încredere şi pe care astăzi o pierdem din cauza neimplicării dvs. în ceea ce aţi promis: “păstrarea locurilor de muncă la Oltchim SA”.
    Într-un moment care speram să nu fie “cel de-al 12-lea ceas”, noi, angajaţii Direcţiei Petrochimice Bradu (fosta Petrochimie Arpechim-Piteşti, actuala Direcţie Petrochimică a SC OLTCHIM SA), vă adresăm această scrisoare, în speranţa că vă veţi face timp să o citiţi, să o analizaţi şi să acţionaţi în consecinţă.
    Situatia este foarte gravă, deciziile trebuie luate urgent, pentru că … “timpul nu mai are răbdare”…
    Motivele disperării noastre, care ne-au determinat să ne adresăm dumneavoastră sunt nenumărate. Vă vom enumera o parte dintre ele:

    1.    – În anul 2008, OMV a decis că nu mai are nevoie de Petrochimia de la Piteşti şi ne-a dat, pe 1 Euro, la S.C. Oltchim SA. La 29 ianuarie 2010, am fost preluaţi de către Oltchim şi am început activitatea. Timp de 2 ani de zile, în cadrul Direcţiei Petrochimice Bradu, s-au desfăşurat activităţi de revizie şi de investiţii. Vă putem demonstra, cu fotografii, dar, se poate vedea şi la faţa locului, cum arătau instalaţiile atunci când au fost părăsite de către OMV-ul, care nu a mai făcut nici o revizie şi nici o investiţie în Petrochimie, şi cum arată acum, după ce, cu greu, cu devotament şi sacrificii din partea oamenilor, s-a realizat o revizie. A fost pornită o investiţie nouă – “Instalaţia de Purificare Propilenă-Propan”, care a şi funcţionat (atât cât s-a putut achiziţiona materie primă – amestecul propilenă/propan, în funcţie de situaţia financiară a Oltchim). Această instalaţie poate asigura materia primă – propilena – la Oltchim Vâlcea, pentru funcţionarea acestuia la o capacitate de 60%, pe partea de propenoxid – polioli. Pentru funcţionarea Oltchim Vâlcea şi pe partea de monomer – clorura de vinil, cu finalizare PVC, de asemenea, Petrochimia care aparţine Oltchim poate asigura cealaltă materie primă – etilena (80.000 t/an). Nu am stat degeaba 3 ani, asa cum a declarat dl avocat Piperea şi nu ne-am luat banii de pomană. Am fost plini de speranţă, când ne-a preluat Oltchim-ul, că, în sfârşit, în ţara asta, o industrie de stat nu moare. Am muncit în credinţă, atât cât ni s-a cerut. Nu este vina noastră că lucrurile au luat-o razna!

    2.    – În anul 2011, OMV a decis şi închiderea, definitivă, a Rafinăriei Arpechim Piteşti. Am sperat, cu toţii, că statul român se va implica şi, în regim de urgenţă, va negocia cu OMV preluarea Rafinariei, în vederea integrării acesteia cu Petrochimia şi cu Oltchim, pentru că aşa au fost gândite să funcţioneze: ca un întreg! Nu s-a văzut nici o intenţie în acest sens şi am ajuns la acest moment în care alte zeci de mii de oameni îşi pierd locurile de muncă, îşi pierd speranţa în viitorul lor şi al copiilor lor.

    3.    – Aţi câştigat alegerile prin promisiunile electorale de păstrare a locurilor de muncă! Oltchim-ul era, pentru toţi politicienii, în perioada campaniei electorale, un punct nevralgic: toţi promiteau că se vor implica în rezolvarea situaţiei de la Oltchim, dar nu oricum, ci cu păstrarea locurilor de muncă. Unde sunt acei politicieni, de la toate partidele? Ce s-a întâmplat cu promisiunile dvs.? Ce s-a întâmplat cu declaraţiile repetate ale dvs., conform cărora “ministrul Chiţoiu răspunde cu capul de situaţia de la Oltchim”? Cum a răspuns dl. ministru Chiţoiu pentru minciunile repetate spuse la posturile TV? I s-a luat capul de ministru al Ecomoniei şi i s-a dat un altul, de ministru de Finanţe? Cum vă simteaţi când, informat greşit de către acest domn ministru, declaraţi că “angajaţii Oltchim şi-au primit salariile la zi”, iar noi eram cu 2 luni întârziere?

    4.    – Am trecut, cu toţii, cei 3300 de angajaţi Oltchim, prin perioade de şomaj tehnic, în speranţa că se va redresa situaţia financiară. Am acceptat, în liniste, să ne primim salariile cu întârziere de 2 luni (Copiii noştri pot fi hrăniţi din 2 în 2 luni? Facturile şi ratele la bănci pot fi plătite din 2 în 2 luni?). Am tăcut, cu toţii, cei 3300 de angajaţi Oltchim, în perioada campaniei electorale, pentru că “speriam investitorii”! Care investitori? Aţi negociat măcar cu o firmă de “mâna a 4-a” din lumea asta, privatizarea Oltchim?

    5.    – Aţi câştigat alegerile prin declaraţiile privind crearea de noi locuri de muncă în ţara asta, pe lângă păstrarea celor existente. Aţi câştigat, convinşi fiind că oamenii sunt “mulţi, dar proşti” şi că uită!!! Oamenii nu sunt nici proşti, nici nu uită! Le este doar lehamite de 23 de ani de guvernare în care nimănui nu i-a păsat de popor, decat 2 – 3 luni, odată la 4 ani, pentru a promite şi a fi aleşi.

    6.    – Aţi vrut linişte socială în perioada alegerilor, aţi avut-o!
    S-a ajuns, însă, la un moment în care răbdarea oamenilor nu mai poate fi pusă la încercare!

    S-a declarat insolvenţa Oltchim! Dl. administrator judiciar – AVOCAT Gh. Piperea – face tot felul de declaraţii, care mai de care mai năucitoare, pe toate posturile TV, în presă, on-line… Ca orice avocat, îi place, probabil, să se audă vorbind, dar, tocmai pentru că este avocat şi are această “şansă” de a ne decide nouă şi familiilor noastre viitorul şi, până la urmă, chiar unei ţări întregi, tocmai pentru acest lucru, ar trebui să fie foarte responsabil şi să studieze foarte bine situaţia Oltchim, înainte de a lua decizii.
    Nu a venit acest domn avocat nici macar 1 oră în Petrochimie, dar ia decizia de vânzare la fier vechi! Genocid pentru judeţul Arges şi nu numai!
    La nivelul Petrochimiei s-a realizat un studiu de pornire, cu date reale. Trebuie să intraţi în posesia acestui studiu şi suntem convinşi că veţi fi încântat să aflaţi că această Petrochimie nu numai că poate funcţiona, dar poate obţine şi profit.

    Oltchim fără Petrochimie nu poate obţine profit! Doar 350.000 Euro pe lună / 4 milioane de Euro pe an! Profitul Petrochimiei, cu asigurarea materiei prime la Oltchim, poate fi de cel puţin 29 milioane Euro pe an. Dacă Guvernul ar face un calcul serios al funcţionării integrate Rafinărie Arpechim – Petrochimie Piteşti – Oltchim Vâlcea, ar constata că integrarea celor 3 unităţi ar putea revigora industria românească în pragul colapsului, dar pe care, de asemenea, în campania electorală, toate forţele politice luptau “să o pună pe picioare” şi să facă “reindustrializarea României”.
    Salariile anagajaţilor de la Vâlcea reprezintă 3% din totalul cheltuielilor Oltchim, iar salariilor celor din Petrochimia Oltchim, reprezintă 1,8% din totalul cheltuielilor, dar, la bugetul de stat se întorc min 35% contribuţiile angajatorului, plus contribuţiile fiecarui angajat!

    Cine are materii prime rezistă în piaţa de capital, pentru că nu este la mâna producătorilor, care prin creşterea preţurilor fac activităţile economice tot mai nerentabile.
    România mai are materii prime proprii: sare, cărbune, energia apelor… nu le înstrăinaţi! Nu lăsaţi România să devină o colonie, o ţară a insolvenţelor!
    Amintiti-vă de promisiunile făcute în campanie, înconjuraţi-vă de oameni valoroşi, oameni care nu urmăresc interese proprii sau de partide, ci care iubesc România şi îndepliniţi-vă angajamentele pe care le-aţi făcut în faţa poporului român, care v-a crezut şi v-a acordat un imens credit, în această perioadă dificilă!
    Este uşor să spui: tăiem şi vindem la fier vechi! Dar cine mai poate să construiască o industrie petrochimică aşa cum România mai are şansa de a o avea?

    Este uşor să spui: concediem 1000 – 3000 – 10.000 de oameni? Cine îi mai angajează? S-au creat alte locuri de muncă? Cine mai dezvoltă România? Nici consumatori, cum ne vrea UE, nu vom mai putea fi!
    Ce le lăsăm copiilor noştri? O ţară pustiită, o ţară fără viitor?
    Ne dorim şi sperăm că vă veţi implica în deciziile care se vor lua pentru Oltchim şi că prin aceste decizii ne veţi demonstra că nu aţi spus vorbe goale şi că putem avea încredere în cei care ne conduceţi acum!

    Salariaţii Direcţiei Petrochimice Bradu – SC Oltchim SA”

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90