263×587 grota rece

Sectorul privat va putea investi în realizarea Cadastrului General

cadastru

Guvernul a aprobat memorandumul pentru aprobarea Proiectului de parteneriat public-privat privind înregistrarea sistematică a imobilelor situate pe teritoriul României. Prin acest proiect se caută investitori privaţi care să asigure resursele financiare necesare pentru realizarea Cadastrului General.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului consideră necesară realizarea Cadastrului General şi căutarea de resurse, inclusiv din mediul privat, datorită atât angajamentelor internaţionale asumate de România privind Cadastrul General.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Avantajele existenţei Cadastrului General sunt, printre altele, asigurarea siguranţei circuitului juridic civil şi a instituţiei creditului ipotecar, reducerea semnificativă a numărului de litigii având ca obiect regimul juridic al terenurilor, crearea unei baze reale de impozitare a proprietăţilor, punerea în aplicare a politicilor de comasare a terenurilor în vederea unei mai bune administrări prin programe de dezvoltare rurală şi, totodată, creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor prin programele finanţate de Uniunea Europeană.

Până în prezent, înregistrarea proprietăţilor imobiliare în România s-a făcut sporadic, fiind realizată, în special, ca urmare a solicitărilor proprietarilor, care au suportat costurile întocmirii documentaţiilor cadastrale şi ale înscrierii în Cartea Funciară.

Din datele statistice centralizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) reiese că, în prezent, sunt înregistrate în sistemul de cadastru şi publicitate imobiliară în jur de 6,2 milioane de imobile, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul numărului de parcele care fac obiectul titlurilor de proprietate.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti