Una dintre problemele cu care se confruntă poliţiştii locali, respectiv salariile mici, ar putea să îşi găsească rezolvarea în curând. Senatul României a adoptat un proiect de lege care prevede ca şi poliţiştii locali să beneficieze de dreptul la normă de hrană. Ultimul cuvânt îl va avea, însă, Camera Deputaţilor.
Iniţiativa i-a aparţinut senatorului PNL de Argeş Ion Popa. Conform amendamentului adoptat, cadrele din Poliţia Locală ar urma să aibă dreptul, pe timp de pace, la o normă de hrană lunară (sumă de bani) pe care să o primească pe lângă salariu.
În prezent, au dreptul la hrană gratuită pe timp de pace personalul din Ministerul Apărării Naţionale, din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, personalul SRI, SIE, SPP și de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.





