Donaris 930 x 122

izolati

Șocant! Și-a obligat copiii să se izoleze! Fără școală, fără medicamente, doar cu Biblia

Caz șocant în Hațeg! Un bărbat de 34 de ani este acuzat că şi-a forțat familia, soția și cei doi copii de 5, respectiv 9 ani, să trăiască izolați de societate și a impus un regim strict bazat pe învățături biblice, notează Antena 3 CNN.

Citiți și: 7 TINERI IZOLAȚI DE APE ÎN NUCȘOARA, SALVAȚI CU TIROLIANA

Potrivit sursei citate, bărbatul şi-a retras copilul de nouă ani de la școală și le-a interzis medicamentele și interacțiunea socială.

Condițiile în care aceștia trăiau erau insalubre

„Cei patru locuiesc într-o singură cameră a apartamentului cu două camere, în care se află două paturi și o canapea, paturile fiind improvizate cu cartoane.

Soțul său spunea că le pune în scopul de a nu îi ajunge curentul, iar pe timp rece, camera o încălzeau cu un radiator electric, celălalt dormitor fiind folosit ca depozit pentru alimente.

Pe toate geamurile apartamentului există lipit un autocolant mat care împiedică vederea în exterior.

Apartamentul nu are apă caldă, iar când făceau baie, încălzeau apă pe aragaz. De cinci ani, suspecta precizează faptul că trăiesc în condiții de trai grele, dar ea se află în imposibilitatea de a-și exprima voința prin aceea că soțul său îi spune că femeia trebuie să fie supusă”, a explicat femeia, potrivit anchetatorilor, citați de adevărul.ro.

Toate aceste lucruri au ieșit la iveală în urma unei percheziții la domiciliu făcută în luna februarie.

Bărbatul este anchetat acum pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, rele tratamente aplicate minorului și lipsire de libertate în mod ilegal.

În ceea ce îi privește pe cei doi copii și pe soția bărbatului, aceștia au fost plasați într-un centru maternal.

Explicațiile bărbatului: își crește copiii după „învățături biblice”

Bărbatul și-ar fi schimbat radical comportamentul după ce a devenit membru al unui cult religios.

În cadrul audierii sale, bărbatul de 34 de ani a susținut că modul lor de trai este unul normal, bazat pe principii biblice și familiale tradiționale.

Mai mult decât atât, acesta le-a declarat anchetatorilor că, după ce soția și cei doi copii ai săi vor reveni acasă din centrul maternal, își va menține decizia de a nu-și lăsa copii la școală și grădiniță și va aborda aceeași atitudine în creșterea și educarea acestora.

Foto descriptiv: B1TV

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Un comentariu

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3