263×587-2 Grota Rece

Spectacol în beznă în faţa Primăriei Piteşti!

primaria-vopsea

Primăria Piteşti a marcat în această seară „Ora Pământului”, o acţiune la nivel global menită să atragă atenţia asupra necesităţii de a ne consuma cu responsabilitate sursele. Luminile din zona centrală au fost stinse, iar copii de la mai multe şcoli din municipiu au participat la un spectacol de muzică şi poezie. Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului, a spus că acţiunea este menită să atragă atenţia asupra nevoii ca dezvoltarea durabilă să ţină cont astăzi şi de generaţiile viitoare.

La faţa locului au fost şi biciclişti care au pledat pentru mişcare şi limitarea folosirii autovehiculelor, iar în faţa Primăriei au fost puse candele care formau mesajul „60+ Piteşti”.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

Campania „Earth Hour” – „Ora Pământului” – a fost organizată pentru prima dată oficial în România în 2009, de către WWF (World Wide Fund for Nature), prin aceasta atrăgându-se atenţia asupra schimbărilor climatice şi necesitatea păstrării resurselor pe care le avem.

570×90 MAIA
263×587 grota rece