New Profesional Consult 930 x 122

mix_music01

Spectacole si distractie cu Mix Music Evolution

De aproape o lună, cel mai mare turneu de muzică din ţară, Mix Music Evolution, este în Argeş. Cu parc de distracţie care cuprindea, printre care bile pe apă şi un cinematograf 7D, sosit în premieră prin oraşele din judeţ, dar şi cu o mulţime de artişti care performă în diferite genuri musicale, turneul şi-a început periplul în Câmpulung, Curtea de Argeş, iar în acest weekend s-a oprit în Piteşti.

Weekendul viitor, artiştii vor mai face o ultimă oprire înainte de a-şi continua drumul prin ţară, la Mioveni.

De vineri până duminică, piteştenii au avut parte de surprize, grătare, distracţie şi muzică pentru toate gusturile.

Ana Maria Ilioaia şi Cătălin Măruţă, amfitrionii evenimentului au organizat concursuri şi tombole pentru piteşteni. Weekendul de concerte a fost încheiat ieri seară, după focul de artificii, de Proconsul. Au urcat pe scenă Andreea Bălan şi Petrişor, DJ.Jungle, Elisabeta Turcu, Jean de la Craiova, Lorena, Keo, Alexandra Ungureanu, Skizzo Skillz, Alin, Ştefania Rareş, Cristina Darha ( Trupa „Hangiţele”), Claudia Ghiţulescu (trupa Sânzienele), şi Uni-K, ultima venind în faţa spectatorilor cu o surpriză, cântând etno.

Cei care au simţit nevoia să şi consume ceva, au avut în Piaţa Primăriei tonete cu pop-corn, kurtos-kolacz, produse mexicane, clătite uriaşe şi alte produse delicioase.

De subliniat că, la fel ca şi în celelalte oraşe, primăria din Piteşti nu a suportat deloc costurile întregului spectacol, singura contribuţie a municipalităţii constând în punerea la dispoziţie, gratuit, a spaţiului din Piaţa Primăriei.

mix_music03mix_music05bila_apamix_music06

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90