Donaris 930 x 122

exercițiu

STRADĂ DE GROAZĂ ÎN PITEȘTI (GALERIE FOTO)

Strada Exercițiu din Pitești arată oribil. Mai ales după recentele lucrări din zonă, înfățișarea străzii este de groază. O rușine pentru un oraș european!

Citiți și: Patru mastodonți de peste 100 de tone ajung în Pitești

Vestea bună, pentru că există, totuși, și o veste bună, este că strada ar urma să intre în reparații capitale.

Primăria a stabilit că investiţia va fi demarată în a doua jumătate a anului, după rectificarea bugetară, la o dată care urmează să fie comunicată public la momentul respectiv. Lucrările nu se vor încheia, însă, în acest an, ci vor continua și în 2017. Până atunci vor fi parcurse toate etapele de achiziţie publică prevăzute de lege. Vor fi reabilitate partea carosabilă și trotuarele și amenajate parcări și piste pentru bicicliști. Valoarea investiţiei se ridică la 7.500.000 de lei.

Citiți și: Pitești/Video. Tragedie în Prundu: Au intrat pe geam. Descoperire dramatică!

Asta nu scuză cu nimic felul în care arată acum strada.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3