- Publicat de: ePitești
- 14-01-2015, ora 10:16
- Știri
TOATE TRASEELE MONTANE DIN ARGEȘ, ÎNCHISE – RISC MARE DE AVALANȘĂ!
În urma ninsorilor şi a vântului puternic din ultimele 48 de ore din zona de munte, stratul de zăpadă la staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan măsoară 178 de centimetri. Pe alocuri, însă, din cauza viscolului, poate fi mai mare. Pe unii versanţi şi pe majoritatea vâlcelelor zăpada este instabilă și se pot forma curgeri de zăpadă de dimensiuni medii.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Având în vedere datele despre starea zăpezii, Centrul de Prognoză Sibiu a emis un buletin oficial de avertizare asupra riscului de avalanşă, acesta fiind de gradul 4. Prin urmare, toate traseele montane din judeţul Argeş sunt și vor rămâne închise. Avertizăm că acest risc există chiar şi în zonele joase, împădurite.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece weekend-ul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să le ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT.
Citiți și: S-a anunțat! Spitalul de Pediatrie Pitești angajeazăDe asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină după terminarea acesteia, ținând cont că la ora 17 este deja întuneric. În orice caz, în afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii noi pentru fiecare participant. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturism, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!